sâmbătă, 30 iunie 2012

Concertul cvintetului Banatic 5 la Satu Nou


Vineri 29 iunie, cvintetul Banatic 5 a încântat publicul din Satu Nou, interpretând melodii populare româneşti.

Cvintetul a luat nastere prin prietenia a tinerilor români care activează în diverse orchestre româneşti din Serbia. Aceşti tineri sunt remarcaţi prin ambiţie, şi măiestria interpretării muzicii româneşti. 


Membri cvintetului:

Vioară – prof. Daniel Lazăr din Ofcea, sat românesc de lângă Belgrad. Încă din fragedă tinereţe obţine premii la competiţiile naţionale şi europene. Este absolvent al Facultăţii de Muzică din Belgrad. Este membru al mai multor formaţii internaţionale susţinând spectacole în Austria, Norvegia, Palestina...

Nai şi fluier – Boian Boleanţu din Satu Nou. Este un renumit interpret al instrumentelor tradiţionale. Pe lângă nai şi fluier, cântă şi la caval. Este deţinătorul al numeroaselor premii a festivalelor de muzică tradiţională.

Acordeon – prof. Graţian Petrovici din Satu Nou. Este şeful promoţiei al Facultăţii de Muzică din Belgrad. Momentan este masterand la muzică. Încă din şcoala generală este remarcat talentul său, obţinând în fiecare an numeroase premii. Este conducătorul Corului BOR din Satu Nou.

Pian – mr. Janiel Şublea din Satu Nou. Absolvent al Facultăţii de Muzică din Belgrad. Instrumentul lui Janiel este acordeonul, dar în acest cvintet cântă la pian. Este laureat al multor premii, mai ales al Festivalului de Folcor al Românilor din Voivodina. Este conducătorul Orchestrei Populare din Satu Nou.

Ţambal – Jaclin Puia din Uzdin. Pe lângă ţambal cântă şi la chitară. În cariera sa cele mai mari succese obţine ca solist vocal. Pe lângă muzica tradiţională, creează şi muzică pentru film, colaborând şi cu cunoscutul regizor Emir Kusturica. Este unul dintre rari instrumentişti care mai cântă la ţambal în Serbia.



Noul sediu temporar la Millenium

La Vârşeţ, în incinta Centrului sportiv şi de afaceri „Millenium”, primăria oraşului Vârşeţ a pus la dispoziţie Comunităţii un nou sediu temporar pentru funcţionarea celei mai vechi şi reprezentative organizaţii româneşti din Serbia – Comunitatea Românilor din Serbia.

Noul sediu provizoriu al CRS va fi folosit în sprijinul şi folosul tuturor românilor din Serbia, înscrierea şi depunerea dosarelor etnicilor români pentru înscrierea la studii universitare şi postuniversitare în România, tabere pentru tineri români, sprijinirea şi logistica necesară în realizarea programului şi platformei de activitate, adică realizarea scopului şi obiectivelor propuse.

Sediul provizoriu va desfăşura zilnic activităţi de relaţii cu publicul, în folosul şi pentru comunitatea românească din Serbia. În această ordine de idei, înscrierea studenţilor etnici români la studii universitare în România se va face fără taxă, respectiv gratuit, conform metodologiei, legislaţiei şi prevederilor Statului Român.