miercuri, 27 aprilie 2011

FESTIVALUL DE PAȘTI A CULTURII ROMÂNEȘTI DIN MALAINIŢA

”Ne-am adunat aici câta sa glumim,
o vorbă bună să tăinuim
și să nu ni sfiim că românieșce vorbim
În a treia zi de Paște, sărbătorarea creștină a Învierii, pe 26 aprilie, la Parohia Ortodoxă Română din Malainița a derulat a cincea ediție a ”Festivalului de Paști a Culturii Românești”. Prezenți la acest eveniment, pe lângă un număr mare de credincioși, erau multe organizații românești din zonă, oaspeți din România și delegația Comunității Românilor din Serbia cu sediul la Vârșeț, în frunte cu președintele Stevan Mihailov,  vicepreședinții Dorinel Stan și Marin Gașpăr, Victor Malaimare, membru în consiliu CRS şi Victor Mihailov. În prima parte a programului, cea duhovnicească, a fost oficiată slujba religioasă de un sobor de preoți în frunte cu Protopopul Iconom Stavrofor Boian Alexandrovici (din Banat la slujbă erau prezenți Părintele  Ionel Mălaimare din Alibunar și Părintele Petru Măran din Seleuș) iar partea a doua cuprindea spectacole de muzică și dansuri populare românești a ansamblurilor din zonă și a oaspeților din România - Angelica Stoican și Florin Vasilică cu grupul sau ”Teleormanul”.
 
            De evidențiat este faptul că oaspeții din România au venit din dragoste cu ideia de ai sprijinii pe românii din Timoc, singuri achitându-și piesele de drum și restul cheltuielilor. Încă o dovadă că timocenii, în multe cărți porecliți și ”românii uitați”, nu vor fi uitați, din potrivă, se realizează tot mai multe legături strânse între românii din Timoc, Valea Moravei și Homolie și frații lor din România și Voivodina. Aceasta dovedesc și cuvintele rostite de Preotul Boian la inaugurarea ediției: ”Ce frumos este acum, la sărbătoarea Paștilor, când suntem toți împreună, noi, cei din Timoc, aceia  din Banat și frații din țară, arătând că nimeni și nimic nu ne poate despărții având o tradiție, o credință și o limbă comună.

Zavișa Jurj, președintele Asociației pentru Cultură a Rumânilor din Serbia ”Ariadnae Filum” a subliniat: ”Aflându-mă aicea, lângă această biserică sfântă pentru noi, gândul mă duce la peste 150 de sate românești, mai mari sau mai mici decât Malainița în care astăzi sărbătorim Învierea Domnului, gândul mă duce la cei peste trei sute de mii de români care n-au școli, medii și biserici în limba lor cu ideia că într-un viitor cât de apropiat, copiii să meargă la școli în limba română iar toți să fie alintați de slujba duhovniceaspe care o înțeleg, așa cum am înțeles-o noi, prezenți aici la biserica românească din Malainița. Și pentru că observ mulți tineri, mulți români din întreaga zonă, și din Zaiecear, din Bolievaț, Bor, Negotin, Cladova, dar și frați din Banat și din țară, eu sunt convins că românii de aici nu vor pierii, dimpotrivă.”

Cuvântul de salut a venit și din partea președintelui Comunității Românilor din Serbia, Stevan Mihailov, exprinându-și onoarea și bucuria, în numele Comunității, de a fi prezent la această mare manifestare evidențiind importanța colaborării, nu cu vorbe ci cu fapte. 

De fapt, delegația Comunității Românilor din Serbia a avut o serie de contacte cu organizațiile din zona Timocului deschizând drumuri de colaborare reală și benefică pentru toți românii din Serbia, fie că e vorba de proiecte comune, tabere de creații și festivaluri comune, informare și ajutor în învățământ, atât de necesar, dar, aparte, atenția a fost pusă și privitor la recensământul care va fi în toamna anului curent.

Evenimentul a fost organizat de Parohia Ortodoxă Română din Malainița și Remesiana și Asociația pentru Cultură a Rumânilor din Serbia ”Ariadnae Filum”, cu sprijinul Institutului Cultural Român, Direcția ”Românii din Afara României” care, în ultimii ani, face efort substanțial în sprijinirea românilor sud-dunăreni, amintim doar cele mai recente acțiuni – proiectul Timoc Fest – ”Tradiție și spiritualitate românească în Serbia”, realizarea iconostasului și picturii bisericii românești din Malainița și multe alte activități.
Mediile regionale, cele din România, ”Libertatea” și ”Glasul Cerbiciei” din Voivodina au urmărit evenimentul.
  Marin GAŞPĂR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu