miercuri, 7 septembrie 2011

Viorel Badea sprijină comunităţile româneşti

Textul prezentat in cadrul reuniunii Comisiei pentru afaceri politice a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei,Caserta, 6 sept. 2011
Domnule Președinte, stimați colegi,
Vă rog să-mi permiteţi, înainte de toate, să-l felicit pe raportorul nostru, dl. Volonte, pentru documentul prezentat astăzi în perspectiva raportului pe care îl va elabora pe această temă. Nu o fac, desigur, pentru că este șeful grupului politic din care fac parte, ci pentru că avem în față un document foarte bine structurat.
Libertatea religiei este, probabil, una dintre cele mai sensibile teme care sunt circumscrise principiilor pe care noi, ca state membre, ne-am angajat să le punem în practică prin aplicarea Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Există, din păcate, cazuri în care unele comunități ajung să fie literalmente persecutate, fie prin refuzul unui aviz de construire a unei biserici, fie prin revizuirea legislației care le îngreunează gestionarea proprietății, fie prin expulzarea preoților, atunci când aceștia sunt afiliați unei structuri majoritare într-o altă țară. Asupra unor asemenea cazuri trebuie să ne aplecăm cu atenție, fie că e vorba de membri mai vechi sau mai noi ai Consiliului Europei, reafirmând angajamentul nostru fundamental faţă de art. 9 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care garantează libertatea religioasă a cetăţenilor europeni.  
Şi, în acest context, vreau să mă refer la două situaţii punctuale de îngrădire flagrantă a libertăţii religioase.
Mai întâi, vreau să atrag atenţia asupra unui aspect semnalat de etnicii români care trăiesc în Regiunea Odesa. În data de 16 iulie a.c. a fost inaugurată, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Petru, Mitropolitul Mitropoliei Basarabiei (care este parte a Bisericii Ortodoxe Române) o nouă biserică în localitatea Kamişivka/Hagi-Curda, în care populaţia este preponderent românească. Acest lăcaş spiritual a fost afiliat, potrivit voinţei localnicilor, Bisericii Ortodoxe Române. Din păcate, prezenţa la acest eveniment s-a dovedit o adevărată aventură. Astfel, autorităţile ucrainene au refuzat viza de intrare unor ziarişti români pe argumentandu-se că ar fi fost declaraţi personae non grata în urmă cu doi ani, pe motiv că au scris articole în care criticau autorităţile de la Kiev pentru atitudinea lor faţă de minoritatea românească. De asemenea, unui grup de studenţi români i s-a refuzat accesul pe teritoriul Ucrainei mai bine de 10 ore, fără a fi primită o explicaţie plauzibilă pentru aceast abuz, iar sosirea acestui grup la Hagi Curda a avut loc când evenimentul deja se încheiase. Locuitorii din această localitate s-au plâns în mod constant de presiunile exercitate de autorităţi, in special de catre serviciile secrete si procuratura, prin pârghii administrative, pentru amânarea construirii noii biserici, care putea culmina cu confiscarea clădirii bisericii, în ciuda dreptului de proprietate existent.
În al doilea rând, atrag atenţia asupra actelor de vandalism înregistrate în ultima perioadă în Serbia de Est şi cărora le-au căzut pradă însemne religioase româneşti. Presiunile autorităţile sârbe, ameninţările la care sunt supuşi în mod frecvent membrii comunităţii ortodoxe a românilor din Valea Timocului nu fac decât să arunce o lumină negativă asupra manierei în care statul sârb înţelege să gestioneze drepturile aparţinând minorităţilor naţionale.
În ambele situaţii prezentate mai sus, nu fac decât un apel la intrarea în normalitate, nu solicit decât respectarea libertăţii religioase a comunităţii româneşti din aceste două ţări, aşa cum România recunoaşte drepturi depline, inclusiv de natură religioasă, tuturor minorităţilor naţionale, inclusiv prin reprezentarea în Parlamentul României a intereselor acestora.
Îmi doresc ca aceste idei să se regăsească în raportul final al colegului meu Luca Volonte și să genereze, pe cale de consecinta, discuții și aprofundări ulterioare care să ne ajute să depășim întrebările cu care ne confruntăm astăzi și să ne apropie de soluții. 



Dl. senator Viorel Badea, a fost ales pe data de 06.09.2011 presedintele Subcomisiei pentru Prevenirea Conflictelor prin Dialog din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu