Luni,
30 aprilie la Vârșeț, în incinta SCA ”Luceafărul”, Comunitatea
Românilor din Serbia (CRS) a organizat tribuna deschisă ”Români pentru
români” și lansarea noului număr al revistei de cultură și istorie
”Glasul Cerbiciei”, care a ajuns la numărul 9 și apare sub egida
Românilor Independenți din Serbia.
În prima parte, Marin Gașpăr, vicepreședinte CRS și redactor tehnic al revistei a prezentat conceptul redacțional,
precum și profilul revistei cu o largă deschidere față de
spiritualitatea românească din Serbia. Redactorl fondator, dr. Dorinel
Stan a menționat locul bine determinat al revistei în viața culturală
românească și interesul pronunțat pentru tematica care o abordează
publicația. Revista ”Glasul Cerbiciei” își propune sensibilizarea
accentuată a cititorilor către temele majore culturale și istorice.
Această sensibilizare se realizează prin adoptarea la noile rețele de
comunicare, prin folosirea mai eficientă a site-ului asociației Românii
Independenți din Serbia, prin prezența frecventă la evenimente care
permit un contact direct cu cititorii (lansări, târguri de carte,
conferințe etc), precum și prin popularizarea materialelor revistei prin
intermediul presei audiovizuale și tipărite.
Vicepreședintele CRS, Daniel Magdu a vorbit despre noua conducere a CRS
și promovarea programului de activitate prin campania ”Români pentru
români”, care are drept scop prezentarea proiectelor pe care le va
derula CRS în beneficiul românilor.
Comunitatea Românilor din Serbia are un protocol de colaborare cu
Partidul Democrat, astfel CRS sprijină și susține listele elecorale ale
PD la toate nivelurile.
Consiliera CRS, Maria Pâslaru a prezentat realitatea culturală și
politică evidențând că nu s-a schimbat doar conducerea ci și modul de
funcționare a organizației, care există pentru și în beneficiul
românilor.
Vicepreședintele CRS, Dorinel Stan a menționat importanța deschiderii
organizației CRS către toți românii și care revine la viață.
Tribuna publică ”Români pentru români” a fost ținută la Srediștea Mică,
Grebenaț, Iablanca, Mesici, Râtișor, Uzdin, Jamul Mic, Marcovăț, Satu
Nou, Vâșeț, urmând în perioada următoare să se organizeze și în restul
localităților românești din Serbia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu